My dear, there is only one kind of beauty; people who claim that there are more types, are wrong!
When a woman wears a dress, you must say ‘What a beautiful woman’, not ‘What a beautiful dress’!
So trust me, you are very beautiful! Be proud of it, or your beauty will be taken away from you. Go buy this little black dress now, and be all dressed in love!
Cand am venit pentru prima oara la Paris, eram o adolescenta speriata si curioasa. As fi vrut sa ajung din prima zi la Versailles si la Louvre si in Tour Eiffel, eventual sa fac o plimbare prin Montmartre si cu ultimele forte, probabil, sa ma tarasc prin Quartier Latin.
In cateva zile am descoperit ca Montmartre nu imi place, ca trebuie sa stai la cozi foarte lungi ca sa vizitezi orice muzeu sau alt obiectiv turistic. Croissant au beurre la 7 dimineata nu era atat de gustos pe cat sperasem iar un Vogue costa aproximativ la fel cat la Bucuresti. Inafara de H&M shopping-ul era o activitate exclusivista, iar la prima vedere Parisul parea populat mai mult de negrii si de albanezi decat de frantuzoaice super slabe si stilate.
Cu toate acestea, m-am indragostit. La fel ca frantuzoaicele mai sus mentionate, Parisul are acel je ne sais quoi. Este murdar, aglomerat, destul de scump si nu miroase la fiecare colt a Chanel no 5.
Nu i-am inteles insa nicio secunda pe cei care au afirmat ca Parisul nu are nimic special. Poate ca Tour Eiffel este doar un morman de fiare si Seine o Dambovita mai mare; un Arc de Triomphe avem si noi, in Bucuresti, si metrou e aproape peste tot.
De ce totusi, cand se lasa intunericul, si turnul se aprinde, toti oamenii exclama, alearga care incotro ca sa il vada mai bine, sute de aparate de fotografiat sunt atintite asupra lui si pentru cateva minute ai senzatia ca tot Universul s-a oprit? De ce atunci cand auzi La Vie En Rose cantata la un colt de strada din Marais te indragostesti instantaneu de primul om sau lucru care iti iese in cale? De ce Champs d’Elysee nu este doar un Magheru mai lat si de ce Seine, asa murdara cum este, tot sclipitoare ramane?
Sa fie de vina Mona Lisa si Camembert? Sampania si Chanel? Luminile care se reflecta atat de frumos pe chipurile oamenilor, sau tocmai luminile din sufletele lor?
Sunt doamne in varsta, sau mai bine zis doamne in adevaratul sens al cuvantului care ies la plimbare si au atarnate in jurul gatului perle albe, de aceeasi culoare cu parul lor, poarta rochii negre si posete micute cu lant. Privesc linistite si zambitoare in jurul lor, isi rotesc capetele intr-un ritm lent si parca spun ‘Bonjour, si vous ne saviez pas, vous etes a Paris!’
Sunt tinerii care stau intinsi pe iarba in Tuileries sau in Bois de Vincennes si citesc, dorm, fac yoga, se saruta, se joaca cu copiii lor, viseaza, traiesc.
Sunt domnii exagerat de bine imbracati, mirosind a parfum scump si fluturand intr-o mana tigara iar in cealalta o bagheta proaspata. Trec pe langa tine pe o straduta foarte stramta, te privesc fix in ochi si isi continua drumul disparand dupa urmatorul colt.
Sunt turistii extaziati si cu nasul in harti. Poarta sandale urate si scofalcite, fac poze ’sprijinind’ turnul sau tinand in mana Arcul, pe poduri, sub poduri, in parc, pe strada, in fata muzeelor, in muzee, cu Mona Lisa in spate si apoi cu intregul clan in jurul ei, surazand tamp.
Poti sa ai (ne)sansa de a auzi limba ta materna si atunci incepi sa vorbesti tare in franceza, in engleza, in chineza, orice numai sa te prefaci ca nu esti roman. Ti-e frica sa te intorci pentru a descoperi ca cel care a spus ‘E fain rau pe Champs-Elysee asta’ e un nene burtos, pe la vreo 40 de ani, transpirat tot dar bine infofolit, cu a lui sotie iubitoare si supraponderala, tarand dupa ei o domnisoara cocotata pe ‘toace’, cu buricul la vedere, care isi flutura plictisita parul oxigenat si care dintr-o data exclama: Uite un KFCCCCCCCCC!
Te pierzi asadar prin multime si iti continui pelerinajul prin Paris. Te mai opresti din cand in cand, te uiti in jurul tau si realizezi ca pe aici se plimbau si alde’ Sartre sau Renoir, un Hugo, Rouseeau, Voltaire si asa mai departe. De undeva simti venind un miros de prajitura si te indrepti aproape alergand intr-acolo. E o mica boulangerie de pe o stradura oarecare. Un boulanger amabil te pofteste inauntru, te serveste cu un croissant si un pain au chocolat, iti zambeste, iti ureaza bonne journee, iar tu, te trezesti inapoi in strada, mancand cu pofta din cea mai buna mancare existenta, pe in cel mai frumos oras din lume si cumva, fara sa stii exact de ce, gandesti cu voce tare: Paris, te iubesc!
Asa am invatat sa iubesc Parisul fara vreun motiv anume. Pentru culoarea si muzica pe care le raspandeste in jur si care vin tocmai din amalgamul de lucruri frumoase, urate, interesante, socanta, banale, noi, vechi, fermecatoare, insipide, neglijabile, consternante, diferite si totodata la identice, atat de…pariziene!
Si daca este un lucru care merita mai presus decat orice sa fie vazut in Paris, acela sunt oamenii!