Cand am venit pentru prima oara la Paris, eram o adolescenta speriata si curioasa. As fi vrut sa ajung din prima zi la Versailles si la Louvre si in Tour Eiffel, eventual sa fac o plimbare prin Montmartre si cu ultimele forte, probabil, sa ma tarasc prin Quartier Latin.
In cateva zile am descoperit ca Montmartre nu imi place, ca trebuie sa stai la cozi foarte lungi ca sa vizitezi orice muzeu sau alt obiectiv turistic. Croissant au beurre la 7 dimineata nu era atat de gustos pe cat sperasem iar un Vogue costa aproximativ la fel cat la Bucuresti. Inafara de H&M shopping-ul era o activitate exclusivista, iar la prima vedere Parisul parea populat mai mult de negrii si de albanezi decat de frantuzoaice super slabe si stilate.
Cu toate acestea, m-am indragostit. La fel ca frantuzoaicele mai sus mentionate, Parisul are acel je ne sais quoi. Este murdar, aglomerat, destul de scump si nu miroase la fiecare colt a Chanel no 5.
Nu i-am inteles insa nicio secunda pe cei care au afirmat ca Parisul nu are nimic special. Poate ca Tour Eiffel este doar un morman de fiare si Seine o Dambovita mai mare; un Arc de Triomphe avem si noi, in Bucuresti, si metrou e aproape peste tot.
De ce totusi, cand se lasa intunericul, si turnul se aprinde, toti oamenii exclama, alearga care incotro ca sa il vada mai bine, sute de aparate de fotografiat sunt atintite asupra lui si pentru cateva minute ai senzatia ca tot Universul s-a oprit? De ce atunci cand auzi La Vie En Rose cantata la un colt de strada din Marais te indragostesti instantaneu de primul om sau lucru care iti iese in cale? De ce Champs d’Elysee nu este doar un Magheru mai lat si de ce Seine, asa murdara cum este, tot sclipitoare ramane?
Sa fie de vina Mona Lisa si Camembert? Sampania si Chanel? Luminile care se reflecta atat de frumos pe chipurile oamenilor, sau tocmai luminile din sufletele lor?
Sunt doamne in varsta, sau mai bine zis doamne in adevaratul sens al cuvantului care ies la plimbare si au atarnate in jurul gatului perle albe, de aceeasi culoare cu parul lor, poarta rochii negre si posete micute cu lant. Privesc linistite si zambitoare in jurul lor, isi rotesc capetele intr-un ritm lent si parca spun ‘Bonjour, si vous ne saviez pas, vous etes a Paris!’
Sunt tinerii care stau intinsi pe iarba in Tuileries sau in Bois de Vincennes si citesc, dorm, fac yoga, se saruta, se joaca cu copiii lor, viseaza, traiesc.
Sunt domnii exagerat de bine imbracati, mirosind a parfum scump si fluturand intr-o mana tigara iar in cealalta o bagheta proaspata. Trec pe langa tine pe o straduta foarte stramta, te privesc fix in ochi si isi continua drumul disparand dupa urmatorul colt.
Sunt turistii extaziati si cu nasul in harti. Poarta sandale urate si scofalcite, fac poze ’sprijinind’ turnul sau tinand in mana Arcul, pe poduri, sub poduri, in parc, pe strada, in fata muzeelor, in muzee, cu Mona Lisa in spate si apoi cu intregul clan in jurul ei, surazand tamp.
Poti sa ai (ne)sansa de a auzi limba ta materna si atunci incepi sa vorbesti tare in franceza, in engleza, in chineza, orice numai sa te prefaci ca nu esti roman. Ti-e frica sa te intorci pentru a descoperi ca cel care a spus ‘E fain rau pe Champs-Elysee asta’ e un nene burtos, pe la vreo 40 de ani, transpirat tot dar bine infofolit, cu a lui sotie iubitoare si supraponderala, tarand dupa ei o domnisoara cocotata pe ‘toace’, cu buricul la vedere, care isi flutura plictisita parul oxigenat si care dintr-o data exclama: Uite un KFCCCCCCCCC!
Te pierzi asadar prin multime si iti continui pelerinajul prin Paris. Te mai opresti din cand in cand, te uiti in jurul tau si realizezi ca pe aici se plimbau si alde’ Sartre sau Renoir, un Hugo, Rouseeau, Voltaire si asa mai departe. De undeva simti venind un miros de prajitura si te indrepti aproape alergand intr-acolo. E o mica boulangerie de pe o stradura oarecare. Un boulanger amabil te pofteste inauntru, te serveste cu un croissant si un pain au chocolat, iti zambeste, iti ureaza bonne journee, iar tu, te trezesti inapoi in strada, mancand cu pofta din cea mai buna mancare existenta, pe in cel mai frumos oras din lume si cumva, fara sa stii exact de ce, gandesti cu voce tare: Paris, te iubesc!
Asa am invatat sa iubesc Parisul fara vreun motiv anume. Pentru culoarea si muzica pe care le raspandeste in jur si care vin tocmai din amalgamul de lucruri frumoase, urate, interesante, socanta, banale, noi, vechi, fermecatoare, insipide, neglijabile, consternante, diferite si totodata la identice, atat de…pariziene!
Si daca este un lucru care merita mai presus decat orice sa fie vazut in Paris, acela sunt oamenii!
April 27th, 2009 at 9:44 pm
[...] dacă tot suntem aici, uitaţi ce spune EA despre Paris: (…) Si daca este un lucru care merita mai presus decat orice sa fie vazut in [...]
April 27th, 2009 at 10:39 pm
In trei zile merg si eu la Paris cu iubita. E a treia oara pentru mine si prima pentru ea. Normal ca o sa mergem prin clasicile locuri de vizitat. Insa mai tare as vrea sa aflu ce locuri mai putin celebre, dar pitoresti ar fi de vazut. Ce experiente placute, dar pe care nu le gasesti in ghidurile turistice ati avut?Apreciez orice fel de sugestie
April 27th, 2009 at 11:10 pm
1. parcurile, orice parc din Paris primavara merita vazut, respirat si admirat.
2. turnul, te face fericit orice varsta ai avea si oricum a fi.
3. strazi oarecare (o sa te indemne ele sa le vezi)
4. cinema (o experienta cu totul deosebita fata de cea din romania)
5. versailles (sunt subiectiva, il ador)
6. Le Pave, un mic restaurant in zona Rivoli, pe strada Nicolas Flamel; de mancat Assiette vegetarienne)
7. incercati clatite cu nuttela si banane, si orice produse de patiserie de la boulangeriile micute.
8. avenue Montaigne daca va place moda
9. pietele deschise (cele de fructe in special)
10. oriunde,Parisul raspandeste lumina in orice colt, nu degeaba i se spune Orasul Luminilor!
April 27th, 2009 at 11:15 pm
Mersi mult pentru raspuns. 6 si 7 sunt cu adevarat folositoare
Am notat 
Altcineva?
April 29th, 2009 at 8:08 pm
Bistrourile din Cartierul Latin, in jurul Sorbonei… si tot cartierul studentesc, cu bisericute vechi si stradute micute.
Muzeul de istorie naturala, de vis-a-vis de gara Austerlitz… are un parc foarte frumos, care acum trebuie sa fie tot inflorit.
May 4th, 2009 at 3:39 pm
Parisul e nesfarsit. Eu il populez de ceva vreme si inca nu-mi e destul de clar. E mare, e din ce in ce mai mare. E nesfarsit. E o poezie, cu si fara rima. E prezent, e activ, e cum e. E altfel… si nu doar pentru oameni, pentru tot. Pentru intreg. Pentru fiecare particica.
May 5th, 2009 at 9:15 pm
Multumesc tuturor celor care mi-au raspuns. Am fost si mi-am dat seama ca nu conteaza unde mergi, ci cu cine mergi si cum te simti cat esti acolo.
Tot Paris-ul este cat se poate de romantic, dar Montmartre si Quartier Latin au un farmec aparte.
Pentru pranz recomand Espace Dali, si Jardin du Luxembourg.
June 12th, 2009 at 11:47 am
Nu-mi vine sa cred ca ai surprins atat de exact si, in acelasi timp, atat de personal aerul pe care ti-l inspira acest oras. Am studiat si stat 1 an in Paris, unde am trait cea mai profunda depresie a vietii mele de pana acum, tocmai pentru ca nu am fost capabila atunci sa asez fiecare simtamant la locul lui….deja pre-stabilit de magia acestui oras. Incredibil!!!
Felicitari pentru scriitura, este absolut fabtastic cand regasesti ceva semblable….sunt cuvintele pe care ai vrut dintotdeauna sa le rostesti, dar nu le-ai gasit ordinea niciodata.
Multumesc acum pentru anul 2003-2004!
June 12th, 2009 at 12:23 pm
De multe ori traiesc niste senzatii atat de speciale, si as vrea sa le pot aseza pe o foaie de hartie. Atunci cand reusesc, ma poarta ele pe mine din ce in ce mai departe. Eu iti multumesc pentru faptul ca ai petrecut cateva minute citind micile mele insemnari despre locul in care eu ma simt acasa.
Leave a Reply