Astazi stateam in sala de judecata. Ma uitam in jurul meu, erau multi oameni, agitatie, caldura si tensiune. Erau oameni care divortau. Printre ei, si parintii mei.
Ma durea capul foarte tare, ma bucuram ca minorii nu au voie in sala, si ma gandeam la sora mea de 15 ani care astepta afara. Cand am iesit, mi-a aratat ce desenase: un barbat si o femeie fata in fata, cu cate o sageata care le iese din cap, si un ochi in mijloc, care plange. Mi-am inghitit lacrimile.
O priveam pe mama, si ma intrebam cum poate sa aiba atata stapanire de sine. Il priveam pe tata, si nu stiam ce sa ma intreb. Acolo era familia mea.
Majoritatea familiilor care se destramau acolo, erau formate din oameni tineri. Motivele invocate erau aceleasi : “cele doua parti petrec prea mult timp la serviciu, comunicarea nu mai exista, fiecare are alte perspective, relatiile s-au deteriorat”. Si atunci m-am speriat. Ce se intampla cu familia astazi, ce mai insemna ea? Oare toti oamenii sunt casatoriti cu laptopurile si cu birourile lor? Oare e mai important sa ai o casa plina de obiecte frumoase si scumpe, dar pustie, o vacanta in care sa-ti faci singur poze, o masina in care sa nu canti cu nimeni, mese la restaurant unde companionul de nadejde este BlackBerry-ul?
Cand martorul unuia dintre cupluri a fost intrebat cu cine ar fi mai bine sa ramana copilul, a raspuns putin mirat, spunand ca nu stie, avand in vedere faptul ca acesta petrecere aproape tot timpul cu bona.
In ziua de astazi dureaza foarte mult sa organizezi o nunta. Este o intreaga tevatura la care toti se supun, cautand locatii cu cel putin un an inainte, si stresandu-se peste masura. Divortul dureaza doar cateva minute. Minute in care tot ceea ce ai acceptat si promis ca vei indeplini la nunta, se evapora ca si cum nu ar fi existat.
Unii spun ca tinerii se grabesc si iau decizii pripite. Eu as spune ca nu inteleg in intregime, nu iau cu adevarat in serios pasul pe care il fac. O nunta nu insemna numai rochie frumoasa, invitati, petrecere reusita si poze de inramat. O nunta marcheaza inceputul unei casnicii, consolidarea unei relatii si dorinta de a-ti petrece viata alaturi de celalalt.
Cat despre copii, daca apar ca o “consecinta” a casatoriei, nu dispar odata ce aceasta nu mai exista. Ei sunt inca acolo, neintelegand poate ce se petrece intre parintii lor, neplacandu-le sa fie audiati si intrebati cu cine vor sa ramana, fiind prea tineri pentru a fi obligati sa judece. Copiii gasesc respingatoare cuvinte ca “paratul”, “parata”, “desfacerea casatoriei”, “culpa comuna”. Si eu le-am gasit respingatoare, dar undeva, in sufletul meu, m-am bucurat ca desi nu am avut parte de vacante in Caraibe sau Bora Bora, am avut niste parintii alaturi de care am petrecut timp, si nu doar in concediu.
May 23rd, 2009 at 1:13 pm
E adevarat ce spui tu. Multi tineri nu iau in serios acest pas, numit casnicie. Mai degraba il iau ca pe un task, ceva de genul “to do”. Referitor la copii, ei sunt “raul necesar” dupa parerea mea, ceva cu care sa te lauzi prietenilor tai. Ceea in ce in realitate e o prostie, copiii ar trebui sa fie facuti din dragoste si intelegere totala a celor doua parti.
.
In fine e trist ce ti s-a intamplat, poate din lucrul asta ai de invatat tu ca persoana mai tarziu. E o vorba: “invata din greselile parintilor tai”.
Si cu asta am spus totul
May 23rd, 2009 at 3:49 pm
Felicitari pentru articol.
Eu ma bucur de super parinti care in ciuda tuturor greutatilor, insuficienta banilor, 3 copii pe cap etc, au lupatat si au ramas impreuna.
Sunt impotriva divorturilor atunci cand exista copii.
Am intalnit foarte multi tineri care au parintii despartiti, sau care au crescut fara un parinte si sunt foarte multi cu probleme, nu s-au integrat la fel in societate.. unii gandesc ca e mai bine singur ca asta au vazut la parinti, etc.
Sper ca toti care se gandesc la casatorie sa o ia foarte in serios.
Sper ca surioara ta sa treaca cu bine peste asta, vad ca tu esti suficient de matur sa intelegi, si sper sa fii acolo sa o sustii cand are nevoie.
May 26th, 2009 at 9:31 am
impreuna la bine dar mai ales la rau, ar trebui pus accentul pe asta. am o prietena care e de alta credinta decat cea ortodoxa si niste prietene de-ale ei au intrebat-o: daca sotul te insala ce faci? si ea a zis ca se roaga la dumnezeu sa se indrepte. amicele au ras, mie mi-a dat de gandit.
chiar as vrea sa vad ce a desenat sora ta!
Leave a Reply