Acum ceva timp, am comis eroarea de imi face un cont pe supermodels.nl . Bineintels ca eram (si sunt) posesoarea a numeroase conturi pe diverse alte site-uri de fashion, dar asta nu a parut sa ma impiedice atunci sa mai adaug unul in bookmarks.
Asa am descoperit-o pe Sasha. Aceasta creatura care s-a odihnit pentru mult timp pe peretii casei mele, pe desktop-ul meu, si mai ales in mintea mea, a contribuit foarte mult la mica mea depresie legata de felul in care arat. Pentru cei mai multi carora le-am aratat-o cu glasul tremurand si sedusa de frumusetea ei, nu a reprezentat decat un “umeras”, un “extraterestru” si asa mai departe. Am fost consternata, neputand sa inteleg cum cineva de o perfectiune dureroasa nu poate sa ii faca si pe altii sa viseze cu ochii deschisi la ea.
Dimineata cand ma trezeam, primul lucru ridicam ochii catre peretele din fata mea, acoperit de colaje cu Sasha in Vogue (France, UK, US, Japan, Germany..), Sasha in Vanity Fair, Sasha in Harper’s Bazaar, Sasha in colanti de latex, Sahsa in costum de baie minuscul roz neon, Sahsa in Chanel, Sasha cu turban Hermes, Sasha aproape goala..; bajbaiam pe masuta de langa pat, imi rididam BlackBerry-ul sa ma uit la ceas, si ma intampina Sasha intr-o rochie alba Vera Wang; e posibil sa-i fi murmurat si numele atingandu-mi cerul gurii cu limba, intocmai lui Humbert Humbert cand rostea numele Lolitei. Si apoi urma momentul adevarului: intalnirea cu oglinda. Imi periam dintii fixand cu privirea cada, ma spalam pe fata cu ochii inchisi, iar cand trebuia sa ma dau cu crema, renuntam. Ma holbam la parul ondulat si zburlit ( un saten nepermis de inchis), la ochii de asiatica prea mici, la degetele prea scurte, la picioarele prea groase, si o luam la goana catre sifonier. Pe care il deschideam tremurand si scoteam din el rochia neagra care ma facea sa arat cu 3 kilograme mai slaba.
La micul dejun, iaurt mic cu 0% grasime si o jumatate de mar (care atunci cand deschideam pc-ul si o vedeam pe Sasha in chiloti La Perla, ajungea la gunoi). Gustarea de la 11, 2 cani de ceai verde. Pranzul, o leguma minuscula si 10 cani de ceai verde. Cina, cateva episoade din Sex and the city.
Nu am ajuns niciodata anorexica, bulimica si nici nu am avut 40 de kilograme. Pentru ca nu sunt Sasha. Nu mi-am dat seama de asta la timp, incat sa ma pot opri. Am stiut-o de la inceput. Si desi mi-as fi dorit sa fiu un umeras, intr-o zi mi-am luat la revedere de la Sasha in Vogue, Sasha in costum de baie minuscul roz neon, mi-a parut rau ca mi-am ciopartit toata colectia de reviste, si am mancat o portie de paste quatro formaggi, cele mai minunate paste care exista ( a doua zi am revenit la iaurt).
Am 50 de kilograme, un par mult prea inchis la culoare ca sa poata deveni vreodata blond, nu am genul acela de fata foarte ascutita, cu niste santuri sub pometi, nici picioare-scobitori, corp androgin, 1 metru 75 si nu port masura 0.
Doar pentru simplul fapt ca nu ma incadrez eu in acea categorie, nu inseamna insa ca pentru unii oameni nu sunt frumoasa.
Leave a Reply