La intrebarea : ” care sunt realizarile tale?”, de obicei primesc raspunsuri care se incadreaza in doua categorii. Prima dintre ele este cea care cuprinde cariera, Premiul Nobel, afacerile, succesul si asa mai departe. A doua este ceva mai limitata: familia.
Mentalitatile bunicilor si ale parintilor nostri s-au impotmolit candva demult in aceasta idee preconceputa conform careia daca nu te casatoresti si procreezi, ti-ai ratat viata. Matusa mea, Anca, nu s-a casatorit, nu are copii, si este una dintre femeile pe care le admir cel mai mult. Face balet, joaca fotbal, gateste excelent, are niste haine fabuloase si s-a plimbat printr-o multime de locuri. O mica precizare insa ar fi utila: traieste in Tel Aviv de la 18 ani. Asta nu inseamna ca nu a avut parte de privirile acelea administrate consecvent, incarcate de mila si totodata de stupoare. Privirile care spun “Cand ai de gand sa te asezi la casa ta?”, “Cand o sa faci un copil?”, “Ai de gand sa ramai singura toata viata?”, “Ce o fi in neregula cu ea?”.
Nimic nu este in neregula cu oamenii, si in special cu femeile trecute de o anumita varsta, care nu s-au casatorit inca sau nu au copii. Pur si simplu nu s-a intamplat. Asta nu le confera un statut privilegiat si nici nu inseamna ca au ratat sansa de a realiza ceva. In plus, “realizare” mi se pare un cuvant total nepotrivit pentru a descrie o familie. Familia nu este un job, o afacere, poza de pe birou sau motivul de mandrie la cine, in vacante, la petreceri etc.
Daca mergeti intr-o zi la coafor, in timp ce asteptati, sau cand sunteti pe scaunul stylistului, veti auzi negresit femeia cu parul ondulat admirand extaziata parul perfect drept al celei de langa si plangandu-se ca viata este atat de nedreapta. Cea cu parul drept, se va uita la ea mirata si ii va spune: “Esti nebuna, as face orice pentru un par ondulat ca al tau!”
Este o regula foarte simpla care se aplica in toate aspectele vietii. Inclin sa cred ca nu exista prea multi Dalai Lama in lume, pentru care intelepciunea sa devina si un mod de viata. Teoria o cunosc destul de bine multi oameni, insa atunci cand vine momentul sa practici ceea ce ai citit in carti despre “Cum sa ai viata perfecta”, lucrurile se complica.
Asa suntem construiti. Avem 16 ani si ne dorim cu ardoare sa ajungem mai repede la 30. In fata tortului in care sunt bine infipte lumanarile in forma de 3 si de 0, icep sa ne tremure mainile si este foarte posibil sa fim victimele unui atac de panica. Privim cu jind mamele cu copii care se joaca in parc si pe care vin apoi tatii aratosi sa le duca acasa, in apartamentul impanzit de poze cu familia la mare, la munte, la Paris in Guatemala si la Polul Nord. Sau varianta de-a dreptul diabolica, tatii aratosi urca progeniturile si sotia intr-o masina mareee si frumoasa si se indreapta fericiti catre casa la fel de mareee si de frumoasa plina de obiecte scumpe manjite de tempera, ciocolata si pereti mazgaliti.
Niciuna dintre ipostaze nu este perfecta, fiecare are neajunsurile ei, dar cel mai important, fiecare are timpul ei. Secretul consta in a te bucura de perioadele, etapele din viata ta, fara a te gandi in permanenta ce bine ar fi fost “daca”…sau ce bine va fi cand voi ajunge “acolo”. Secretul este si mai banal defapt. Sa te bucuri de viata, de ceea ce ai in prezent. Fara sa te intrebi, sa astepti, sa te framanti si sa iti creezi singur probleme.
Daca ma gandesc insa si mai bine, secretul se simplifica din ce in ce mai mult.
Ce bine ar fi daca am fi toti Dalai Lama.