Intotdeauna am visat mai mult decat o permite bunul simt. Dar mi-a placut, imi place, ma hraneste si nu ma lasa prada deznadejdii in momentele in care sunt inconjurata de tristete. Desi tot timpul am spus ca filmele sunt filme si ca nu exista asemenea povesti in realitate, exista totusi trei dintre acestea care se apropie in moduri diferite de scenariul meu.
Primul este Meet Joe Black, a carui poveste miraculoasa, probabil siropoasa pentru anumite gusturi, are acea simplitate de basm, si iti permite pentru doua ore sa crezi ca iubire dincolo de orice nu este doar un mit.
“Love is passion, obsession, someone you can’t live without. If you don’t start with that, what are you going to end up with? Fall head over heels. I say find someone you can love like crazy and who’ll love you the same way back. And how do you find him? Forget your head and listen to your heart. I’m not hearing any heart. Run the risk, if you get hurt, you’ll come back. Because, the truth is there is no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love – well, you haven’t lived a life at all. You have to try. Because if you haven’t tried, you haven’t lived.
Trust, responsibility, taking the weight for your choices and feelings, and spending the rest of your life living up to them. And above all, not hurting the object of your love.
So that’s what love is according to William Parrish?
Multiply it by infinity, and take it to the depth of forever, and you will still have barely a glimpse of what I’m talking about. “
Al doilea este fabulosul The Notebook, care incepe prin a-ti spune ca a existat un om a carui mareata si unica realizare in intreaga sa viata, a fost sa iubeasca o femeie mai mult decat orice altceva pe lume.
“I am nothing special; just a common man with common thoughts, and I’ve led a common life. There are no monuments dedicated to me and my name will soon be forgotten. But in one respect I have succeeded as gloriously as anyone who’s ever lived: I’ve loved another with all my heart and soul; and to me, this has always been enough.”
Iar al treilea, Closer, te loveste in stomac, te doare si te oripileaza, dar este la fel de sincer si de frumos, lipsindu-i doar idilicul.
“I fell in love with her, Alice.
Oh, as if you had no choice? There’s a moment, there’s always a moment, “I can do this, I can give into this, or I can resist it”, and I don’t know when your moment was, but I bet you there was one.
And you left him, just like that?
It’s the only way to leave. “I don’t love you anymore. Goodbye.”
Supposing you do still love them?
You don’t leave.
You’ve never left someone you still love?
Nope.”
“Ne trezim, luam micul dejun pe malul Senei, croissante si Verveine, ne tinem de mana, iar cu cealalta cititm. Ne plimbam prin parc, deodata se opreste: ma strange in brate si danseaza cu mine, ma invarte tare si sa rasuceste si este o muzica atat de frumoasa, dar eu nu o aud foarte bine. O aude el. Ne petrecem restul diminetii in librarii si pe strazi, iar la pranz, mancam din aceeasi farfurie si nu ne putem uita in alta parte decat unul in ochii celuilalt. Imi citeste pe o banca poezii si ma mangaie pe par. Ma duce la opera, iar el poarta costum si eu rochie neagra. Ne tinem de mana, pur si simplu nu ne putem dezlipi, iar oamenii din jur ne privesc de parca am fi din alta lume. Din cand in cand ma strange la pieptul lui, foarte tare si ii aud inima cum bate. Miroase a parfum frantuzesc si pielea lui este ca o foaie dintr-o carte veche de povesti. La sfarsit apaludam si plangem impreuna de emotie. Iesim, afara este frig iar el imi pune haina lui pe umeri fara sa ma faca sa arat precum un om al strazii. Alergam spre turn, urcam pana la ultimul etaj. Parisul este coplesitor. Ma saruta atat de lung incat mi se taie rasuflarea. Imi spune ca ma iubeste. Dar stiu asta deja. Privim imbratisati luminile si coboram. Ne impiedicam, radem, ne sarutam la fiecare colt de strada. Urcam in mansarda si incepe sa ploua, se aude atat de frumos. Imi desface parul (cu rabdare, desi aveam atatea agrafe), ma dezbraca frumos, are grija de mine, ma ia in brate, ma aseaza intr-un pat mare, alb si putin rece. Ma acopera el, sa nu-mi fie frig. Ma iubeste ca nimeni altcineva, dorindu-ma si traind intr-un timp care pentru ceilalti oameni nu exista. Pielea noastra e incinsa de prea multa dragoste. Ultimele stele dispar si soarele rasare, ocrotind orasul. Geamul imens, larg deschis, lasa inauntru aerul proaspat si viu, de dimineata. Ne imbratisam atat de strans, de parca ne-am teme sa nu ne desparta cineva. Adormim tinandu-ne de mana, cu picioarele incolacite si cu buzele lipite. Deschidem ochii in aceeasi secunda. Nu stim ce zi este. “