Sunt multe motivele pentru care imi place limba franceza, iar unul dintre ele este faptul ca sinonimul lor pentru “model” este “mannequin”. Conform definitiei in engleza, acest cuvant insemna: “A life-size full or partial representation of the human body, used for the fitting or displaying of clothes”. Nu am inteles niciodata de ce maechinele sunt numite modele. Modele pentru cine, modele de ce? Unii ar putea spune de perfectiune insa perfectiunea este un concept care defapt nu exista, iar modele de frumusete, cu atat mai putin. Cu riscul de a utiliza expresii cliseistice, frumusetea nu are standarde sau tipare. Nu exista un sablon dupa care oamenii se ghideaza pentru a putea arata cu degetul si a spune cine este frumos si cine este urat.
Asa demodata cum sunt eu, consider ca frumusetea este o imbinare a aspectului fzic armonios cu o multime de alte detalii care conduc la acea imagine placuta ochiului. Gratia unei femei, stilul, felul a se misca, de a manca, de a gesticula, caldura, zambetul, atitudinea, gingasia, eleganta si modul de a-si purta feminintatea ca pe cel mai de pret accesoriu, nu au nimic de a face cu acele imagini “polished”, scoase din cutie si trase la indigo. Ce valoare are un ten perfect daca este rezultatul unor ore intregi petrecute sub mainile pricepute ale stilistilor sau trecute prin Photoshop? O femeie frumoasa este radioasa atunci cand se trezeste dimineata cu parul ciufulit si cute pe fata. Si asta este valabil si in cazul “modelelor”. Multe dintre ele arata mult mai frumos atunci cand nu sunt trase de par si transformate in personaje. Intotdeauna am sustinut ca rolul unui manechin nu este de a fi frumos. Un manechin trebuie sa aiba o silueta impecabila (niciodata nu voi putea fi de acord cu formele voluptoase pe catwalk), un chip interesant, cameleonic si usor de modelat, dezinvoltura in fata aparatului de fotografiat si capacitatea de a se juca, a da viata hainelor pe care trebuie sa le prezinte.
Mi se par nedrepte generalizarile de tipul “modelele sunt umerase pentru haine”, “marionete” sau “sunt proaste si de asta si-au ales aceasta meserie”. Sunt destule exemple de manechine care nu sunt proaste deloc, din contra, sunt in primul rand femei speciale, cu trupuri superbe si nu doar atat. Insa faptul ca fete precum Sasha Pivovarova sau Freja Beha sunt pe copertele Vogue, Harper’s Bazaar si Elle promovand un stil androgin, un trend in care manechinele nu arata ca Victoria’s Angels ci mai degraba ca niste somaleze subnutrite, nu inseamna ca ele devin automat modele de frumusete.
“Modelul” meu de frumusete va fi mereu Audrey Hepburn. Nu pentru ca era slaba sau pentru felul in care isi sufleca manecile camasii albe in Roman Holiday. Ci pentru tot ceea ce transmitea, pentru felul in care umplea ecranul si pentru sufletul ei frumos care i-a pastrat intact farmecul si lumina pana la 60 de ani. Apeland din nou la un cliseu, frumusetea lui Audrey Hepburn era frumusete interioara, nu o imagine lucioasa si retusata.
Un alt lucru pe care nu il inteleg si care mi se pare nedrept atat fata de manechine cat si fata de celelalte femei condamnate de societate sa aspire la un ideal contrafacut, este faptul ca frumusetea “modelelor” este o chestiune implicita. Parca ar fi o eticheta lipita pe produs, o stampila care atesta statutul lor. “E model, deci e frumoasa”. Nu e o frumusete pe care sa o poti descoperi, cauta sau ceva unic. Nu, este un soi de definite: model= frumusete. Mie imi place Sasha Pivovarova cu trupul ei androgin si fata de alien (citandu-mi prietenii), imi place desi nu are nimic de-a face cu frumusetea blondelor americane, dulci si desenate. Nu are ochi perfecti, gura carnoasa, si nu totul este pictat la milimetru. Parul ei nu este lung si nu ii cade pe umeri in valuri precum cel al lui Rapunzel. Este o femeie pe care o privesc cu admiratie, nu pentru ca este model, ci pentru ca se remarca. Din 30 de fete toate machiate la fel si lipsite de expresie, figura ei se detasaza si depaseste paginile revistei. Si atunci, nu pot spune despre ea ca este frumoasa pentru ca este model, si modele asa sunt “alese”. Criteriul pe care trebuie sa-l indeplineasca fiind frumusetea. Ar insemna sa-i rapesc ceva ce-i apartine fara a avea nevoie de validare.
Audrey Hepburn nu ar fi putut sa fie manechin niciodata pentru ca inaltimea nu i-ar fi permis. Si cu toate acestea, cu putin efort, pot gasi cativa oameni demodati ca mine care vor spune ca inainte de a fi o actrita talentata, un style icon sau un om care si-a dorit sa schimbe lumea, Audrey a fost o femeie superba.
Leave a Reply