M-am gandit ca de vreme ce filmele romanesti respecta traditia sumbrului, a tristetii si a uratului, sa nu ma dezic si sa scriu cateva randuri in acelasi ton: cu tristete. Am vazut astazi “Eu cand vreau sa fluier, fluier” si am realizat inca o data (daca mai era nevoie) ca romanii nu fac filme pentru romani. Se fac filme pentru “afara”. Filme dure, filme in care nu se poate distinge cu usurinta realitatea de fictiune. Filme care reflecta ceea ce se petrece in Romania, am putea spune, dar ele sunt filme care ii impresioneaza pe straini. Sunt “exotice”, vin de pe taramul saraciei, mizeriei, al tiganilor si al cainilor vagabonzi. Filme despre comunism pentru a nu reusi niciodata sa depasim acest moment si pentru a ne aminti in fiecare zi ca el, comunismul, inca planeaza asupra blocurilor si chipurilor gri ale oamenilor.
S-ar putea sa fiu condamnata, ca dupa 9 luni petrecute la Londra, m-am intors aici sa judec, sa fiu aspra si sa vorbesc urat desre tara mea. Departe de mine dorinta de a face acest lucru, insa atunci cand in prima zi petrecuta in Bucuresti, am iesit la ora 5 dupamiaza in oras si primele cuvinte pe care le-am auzit rostite din gura unui barbat pe strada m-au facut sa ma cutremur, am inteles ca Romania este exact ca in filme. Cuvintele lui aveau bineinteles conotatii sexuale si nu le voi putea reproduce aici, dar pana am ajuns in Piata Romana, am primit alte jigniri, fluieraturi, priviri scarboase si impertinente. Iar atunci cand plimbandu-ma pe bulevardul Magheru ziua in amiaza mare impreuna cu mama mea, un badarn a trecut pe langa mine si mi-a tras o palma peste fund, am fost de-a dreptul socata. Si nu purtam nici fusta scurta, nici pantofi cu toc, nici bluza cu decolteu. Daca pot sa inteleg intr-o oarecare masura privirile insistente si curioase ale femeilor care comenteaza faptul ca intr-o zi ploioasa am ales sa port o pereche de pantofi cu toc in locul unor adiadsi, nu pot accepta vulgaritatea, agresivitatea si comportamentul animalic.
Al doilea incident neplacut in primele 4 zile in Bucuresti, l-am trait untr-unul din locurile mele preferate din acest oras. Imi cumparasem un desert care costa 6 lei si i-am oferit vanzatoarei 10 lei. Ea mi-a spus ca nu are sa-mi dea rest si mi-a dat 5 lei, impreuna cu binecunoscuta replica “imi aduci tu alta data un leu”. I-am multumit si m-am indreptat catre iesire. O femeie care statea la coada in spatele meu m-a atentionat ca “se spune multumesc”. I-am raspuns ca am multumit deja si am dat din nou sa plec. Dar ea a continuat: “mai convingator trebuie sa fie acel multumesc”. Desi nu era vina mea ca vanzatoarea la ora 6 seara nu avea sa-mi dea rest (vesnica problema in Bucuresti), si ca se oferise din propria initiativa sa imi dea 5 lei in loc de 4, o terta persoana a tinut sa intervina. Si atunci am inteles. Am inteles ca problema romanilor este ca-i intereseaza mult prea mult ce fac cei din jur. Poate daca nu ar mai privi in stanga si in dreapta, daca nu ar mai comenta, compara si ar fi atat de doritori sa stie tot ce misca, le-ar ramane putin timp de gandire. Si de introspectie.
Nu se poate sa existe evolutie atunci cand principala preocupare cand stai la coada este sa asculti conversatia celui dinaintea ta. Remarcile de tipul “uite-o si pe asta ce rochie are” nu vor conduce niciodata la civilizatie. Sau la o tara in care oamenii sa zambeasca pe strada si sa fie deschisi. Amabilitatea nu inseamna utilizarea exacerbata a diminutivelor. Auzi peste tot “poftiti facturica”, “banutii”, “sa va dau si o punguta”, ca sa nu mai vorbesc de falsii umili care nu te scot din “sa traiti sefu’”. Amabilitatea vine din educatie, dar nu este simplu sa fii bun. Sa fii respectuos si sa nu te iei atat de tare in serios. Dar romanii sunt importanti, ei se pricep la toate, si la politica si la afaceri, si la arta. In metrou nu-si vad de cartea sau de ziarul lor, ci studiaza vecinii de compartiment. Dar nu ti-ar zambi pentru nimic in lume. Se uita chioras. Si atunci ma intreb, cum sa nu fii deprimat tot timpul? Criza sau nu, tara falimentara sau scandaluri politice, criza exista defapt la un nivel mult mai profund. Degeaba rujul Chanel e cu 50 de lei mai scump ca la Londra si toata lumea iese la terasa pe Smardan, distrugandu-si tocurile Prada in hartoapele din centrul vechi. Caci romanii ies sa se vada. Sa fie vazuti, sa treaca printre mese si sa se uite in farfuriile celor care servesc cina. Dar cati dintre cei care ies in acea noua cantina in aer liber se imprietenesc sau schimba doua vorbe cu cei de la masa alaturata? Si cand spun doua vorbe nu ma refer la “da-te mai incolo”.
Romania nu este nici tara gropilor, nici tara filmelor de tip “penitenciar”. Nu este tara brutelor, a “cocalarilor” sau a manelelor. Nu este tara masinilor scumpe ai caror posesori traiesc in garsoniera in Militari, asa cum nu este nici tara tiganilor sau a hotilor. Este o tara ca oricare alta, o bucatica de uscat pe acest pamant, dar o tara care stiut sa-si renege si alunge oamenii de valoare cu tot ce au avut ei mai bun si mai frumos de oferit. Iar in tara lui “las’ ca merge si asa”, unde schimbarea nu este de bun augur, si lumea se plange de vreme, de criza, de pensii si de sefi de stat, incerc sa gasesc motive pentru a reveni mai des. Se spune ca omul sfinteste locul, dar incep sa cred ca poate aici e nevoie de mai mult. Si as vrea sa cred ca nu de un miracol. Astept insa cu nerabdare ziua in care voi viziona un film romanesc despre doi tineri care s-au intalnit in Cismigiu si s-au indragostit, asa cum astept ziua in care mi se va zambi pe strada.
June 2nd, 2010 at 9:58 pm
M-a intristat textul tau, mai ales pentru ca l-am simtit pe propria-mi piele. Cam aceeasi senzatie o am si eu de fiecare data cand merg acasa. La inceput, mai ales prima oara cand m-am intors in tara, la fel dupa 9 luni petrecute in Anglia, eram mai incantata. Mi-era dor. Acum imi dau seama ca mi-e dor tot mai mult de o amintire, o stare a oamenilor pe care filmele ‘exportate’ nu o arata si pe care incerc sa o regasesc tot mai des(poate de aia toate proiectele pe care le-am facut se leaga de “acasa” si locurile pe care vreau sa le readuc la viata). Ceea ce e interesant acum e ca la fiecare intoarcere incep sa percep lucrurile diferit. Exista in mine o dualitate cu care nu stiu cum sa cooperez: intr-un fel vad dorul, sau absenta lui in momentul in care ajung acolo, iar de cealalta parte vad toate lucrurile rele, care nu merg, sau nu sunt la locul lor cu o tenta de exotism, acel exotism de care vorbeai mai sus. Acum stau si ma intreb daca asa ar trebui sa fie, daca e normal sa ne descoperim noi insine ca fiind acei exotici…
Pana atunci astept si eu ziua in care cineva imi va raspunde la zambet pe strada, si voi continua sa imi hranesc dorul.
June 3rd, 2010 at 6:35 am
,,Ceausescu e o boala”
June 3rd, 2010 at 7:12 am
[...] aici. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, [...]
June 3rd, 2010 at 7:43 am
[...] De citit tot. [...]
June 3rd, 2010 at 7:50 am
Pleaca si nu te mai intoarce
June 3rd, 2010 at 7:56 am
acelasi sentiment l-am avut si eu dupa Amintiri din epoca de aur… iar realitatea de zi cu zi tine sa mi-l confirme indubitabil. si e cu atat mai urat si insuportabil cu cat si eu am avut ocazia de a locui timp de 6 luni departe, intr-un loc pe care as putea sa-l numesc civilizatie in ciuda incidentelor pe care le-am avut chiar si acolo: Franta.
June 3rd, 2010 at 10:04 am
Cine si cum poate face lucrurile sa se schimbe pentru Romania? Din pacate ne revin noua pe umar, generatiei tinere, niste responsabilitati pe care nu le dorim.
Ce sentiment ai cand aterizezi dintr-un aeroport strain la noi in Baneasa? Asta este Romania din pacate, o vezi mai bine atunci cand revii, pentru ca poti sa o compari cu ce au altii in alte parti.
June 3rd, 2010 at 10:18 am
Sa vezi cum vei vedea Romania dupa 3 ani de stat in Anglia. Vb de Anglia pt ca locuiesc aici, acum. Dar poate fi oricare alta tara din vestul Europei. Ieri ii spuneam unui prieten ca degeaba suntem europeni (facem parte din UE) pt ca mentalitatea noastra a ramas aceeasi. Memoria corpului nostru contine prea multa informatie din perioada comunista. Schimbarea doar din introspectie poate aparea, ci nu din judecarea celor din jur.
June 3rd, 2010 at 10:34 am
eu stau cam de un an cu o frantuzoaica in apartament. saptamana asta e ultima ei saptamana in Romania. vorbind de perioada care a trecut, am avut o discutie luuunga despre romani. a fost mai trista decat textul scris de tine sau poate ca atunci cand se uita un strain la care tii mult in ochii tai si iti spune: “romanii sunt tristi”, te doare mai mult decat daca ai citi. nu am putut s-o contrazic pentru ca desi incerc zilnic sa molipsesc oameni cu zambete, obosesc si eu cateva zile pe luna. si-atunci imi dau seama ca nu e bine.
mie mi-au plecat 90% din prietenii apropiati. am ramas printre ultimii care inca isi acopera urechile cand aud in jur “pleaca maine daca poti”.
June 3rd, 2010 at 12:36 pm
Citind aceasta insemnare mi-am adus aminte de o doamna in Viena care era cu al ei copil intr-un carut in tramvai. Pana aici nimic special – numai ca privirea ei era atat de senina si se vedea doar ca e fericita. In Romania cand le-am povestit unora – reactia lor a fost ca “era drogata”.
Din pacate da, atitudinea ii strica pe romani. Avem atat de multe locuri frumoase, multi oameni minunati si multe pe care uitam sa le apreciem. Preferam sa vedem doar ca afara e minunat – nu vedem si ce nu merge si acolo. Si la fel putini se chinuie sa schimbe ceva in bine aici.
Avem parte de multa blazare – vestita replica “asta e” si atat. Se renunta si mai toti tind sa creada ca nu mai e nicio speranta.
In ceea ce priveste filmele… din pacate ai mare dreptate. Si ceea ce nu se intelege e ca odata cu aceste filme se creeaza si o imagine a romanilor in afara. De fapt, mai corect spus e ca se intretine o imagine defavorabila a tarii – chiar am prieteni in alte tari care ma intreaba daca chiar asa e aici. Recunosc ca nu am putut sa vad niciun astfel de “mare film” din ultimii ani de la noi…
June 3rd, 2010 at 8:11 pm
Suntem in criza morala si … cei care-si dau seama, de regula pleaca de pe aceasta bucatica de pamant uscat si … raman cei care nu mai au curaj de a schimba ceva pentru ca sunt dezamagiti si in minoritate ori sunt prea teoreticieni, falsi sau .. mai rau, au imbratisat epigonismul. Oricum “problema” e veche cel putin de pe vremea lui Caragiale.
June 3rd, 2010 at 8:26 pm
June 3rd, 2010 at 9:24 pm
@viccei Nu stiu daca este atat de amuzanta si aspectul meu fizic nu ar trebui sa fie un criteriu. Cu alte cuvinte daca eram genul “ala” de femeie avea dreptul sa faca un asemenea gest? Nu cred
June 3rd, 2010 at 9:50 pm
daca se numeste badaran iar tu ai ajuns in lumea lui – trecand pe langa el – acesta poate considera si ca are dreptu` sa faca un asemenea gest, cu atat mai mult daca mai esti si genul “ala”… pentru ca face parte din natura lui
Mie mi s-a parut amuzanta pentru ca, apropo de aspectul tau fizic, mi-ai ramas in memorie cu poza aia portret de pe FB si cand citeam randurile despre experienta ta neplacuta de pe Magheru, incercam sa mi te imaginez cum ai reactionat, cum s-a transformat expresia acelei fete din poza respectiva in momentul cu pricina.
June 3rd, 2010 at 10:01 pm
Am fost socata, probabil ca m-am inrosit, au inceput sa-mi tremure mainile si am incercat sa o calmez pe mama care vroia sa-i spuna vreo doua. Mi-a cam stricat ziua, oricum.
June 3rd, 2010 at 11:33 pm
Cea mai fericita fata din lume! e mai putin romanesc decat altele.
sau Nunta muta
June 4th, 2010 at 7:33 am
Eu lucrez de o saptamana si cea mai mare dilema a colegilor mei este de ce zambesc atat! Au inceput sa apara dramele, nervii, mi se reproseaza zilnic… da’ ce ai, draga, de esti asa fericita? hihi
June 4th, 2010 at 8:31 am
Adevarat! O singura remarca am de facut: Se vede “romanismul” de la o posta din momentul in care atat autoarea – altfel, jos palaria pentru text – cat si o parte din comentatori tin sa precizeze ca au stat, fost, trcut prin Anglia. Asta la o citire in diagonala a comentariilor. Si citez din text: “Romanul iese sa fie vazut”…
June 4th, 2010 at 9:27 am
Elitele care nu se implica degeaba sunt elite! E usor sa vorbesti, e mult mai greu sa stai in picioare pentru valorile tale. De ce pozezi in postura de victima?
June 4th, 2010 at 9:31 am
@ Andrei In primul rand nu consider ca fac parte din asa zisa “elita”si in al doilea rand nu pozez catusi de putin in postura de victima. Am remarcat doar niste fapte. Iar a ti se da o palma pe strada, din cate stiu eu, este agresiune
June 4th, 2010 at 9:52 am
@Sabina O tara nu inseamna un dobitoc care da o palma pe strada, Romania nu inseamna doar Bucuresti, Romania nu inseamna tigani si hoti. Nu poti sa reduci o tara la cateva categorii sociale.
June 4th, 2010 at 9:57 am
@ Andrei Exact asta am spus in ultimul paragraf. Ca Romania nu e tara tuturor porcariilor, dar totusi lumea se teme de schimbare. SI nu inteleg de ce.
June 4th, 2010 at 9:57 am
@ Andrei Exact asta am spus in ultimul paragraf. Ca Romania nu e tara tuturor porcariilor, dar totusi lumea se teme de schimbare. SI nu inteleg de ce.
June 4th, 2010 at 10:51 am
@Sabina Nu cred ca lumea se teme de schimbare. Cred ca avem parte de foarte multe schimbari, mai ales in aceasta perioada de criza.
Fiecare schimbare are nevoie de un initiator. Aici cred ca e locul nostru, aici cred ca e locul meu. Vreau sa arat ca se poate si altfel, dar nu vreau sa fac asta vorbind, vreau sa fac asta dand un exemplu.
Vedem lucruri care ne deranjeaza? Hai sa facem ceva ca sa le schimbam! Aici nu refer la vorbit, e prea putin.
O sa inchei spunand ca Romania e si tara lui:
- Adrian Ciubotaru – lecturi urbane
- Dragos Bucurenci – MaiMultVerde
- Andrei Rosca – bookblog.ro si Schimb de Carti
- Ionut Ciurea si toata echipa Empower
- Adrian Soare – Succes Dublu
- Vlad Stan si Radu Ticiu – Bucharest Hubb si Timisoara Software Incubator
- Maria Diaconu si Alex Bolboaca – OpenAgile
… si multi, multi altii.
Ajuta cu ceva daca scoatem noroiul la suprafata? Asta face deja toata lumea, e cel mai usor.
June 4th, 2010 at 11:03 am
Ce mi-ai enumerat mai sus, este exact elita despre care vorbeai. As putea spune si eu ca Romania este tara lui Emi Gal care in jumatate de an la Londra a primit mai mult feedback, incredere si a avut mai multe realizari decat in ani de munca in Romania.
Si cand spun schimbare, ma refer la o schimbare de atitudine, care vine si din a vorbi despre lucrurile care se petrec. A vorbi deschis si a le intelege.
Tocmai pentru ca nu cred ca este lipsita de speranta situatia imi mai “bat gura”.
June 4th, 2010 at 11:12 am
@Sabina Nu este elita care nu face nimic, este elita care a hotarat ca e cazul sa puna mana sa faca lucrurile mai bine.
Sper ca intr-o zi Emi Gal sa se intoarca in Romania si sa impartaseasca experienta acumulata si impreuna cu el sa vina oameni care sa investeasca in Romania.
June 5th, 2010 at 10:08 am
In Romania se fac doua tipuri de filme: de festival si Sergiu Nicolaescu. Asa ca o mica gluma. E greu sa faci un film cu o poveste de dragoste romaneasca pe care publicul s-o indrageasca. De aceea regizorii merg la festivaluri unde castiga renume si bani. Probabil ca e mai important sa fii indragit la Berlin decat in Bucuresti.
Restul celor povestite imi stau in carca si le inteleg perfect. Incerc sa fiu schimbarea pe care vreau s-o vad in jur si pe cuvant ca e al naibii de greu sa te abtii sa sa-i dai doua palme aluia de ti-a tras una peste fund.
Eu zambesc pe strada si oamenii se uita chioras. Problema e la mine ca zambesc ca proasta cand tara moare de foame.
June 6th, 2010 at 10:57 am
faza cu palma pe fund mi-a fost dat s-o experimentez si eu. insa ce m-a socat cel mai tare nu a fost atat de mult palma in sine, ci forta cu care mi-a fost trasa. m-a durut locul ore in sir.
orasul asta e o jungla, mai ales pentru femei.
June 6th, 2010 at 10:58 pm
Sunt de 10 luni in Amsterdam si de fiecare data cand ma intorc in tara trec prin acelasi calvar. Si imi dau seama ca pe noi alte tari ne invata sa fim mai buni, mai zambitori, iar in momentul in care revenim acasa devenim prazi.
Mi s-a intamplat in aprlie, era ziua mea, radiam, cand “Nicu” a batut in geamul masinii mele, spunandu-mi ca e vecinul bla bla, cardul, nevasta la aeroport, nevoie bani benzina. Nu-mi pare rau de 50 de lei, sa fie primiti, imi pare rau ca uit mereu ca in Romania n-am voie sa zambesc si sa ajut, ca altfel o patesc.
Am ajuns in punctul in care prefer sa-mi iau extra work de la facultate ca sa-mi petrec vacantele aici, in casa, in loc sa ma duc acasa. Mi-e teama de depresia care ma cuprinde la Otopeni, mi-e teama de mine, ca nu ma mai simt eu. Si mi-e teama ca intr-o zi voi avea un copil pe care il voi duce cateva zile pe an la bunici in Romania, cand tocmai eu visam sa termin facultatea si sa ma intorc in tara si sa schimb ceva.
Din pacate, oamenii nu se schimba peste noapte, deci nici Romania nu va deveni curand un colt de rai.
June 7th, 2010 at 6:41 pm
Atunci cand nu respecti “standardele” impuse de strada romaneasca fii sigura ca asta este reactia!Din pacate o simt si eu pe propria piele atunci cand ies din casa sau vad reactia colegilor cand refuz sa creditez tricoul din bazar. Despre relatia client-vanzator se pot scrie tratate de impolitete!Nu cred ca intr-un viitor apropiat o stare de agresivitate ce a cuprins aceasta societate pana la refuz va fi curand inlocuita de un zambet cald sau o privire de apreciere! Insa ele exista si in ultima vreme am reusit sa surprind si aceste gesturi care pana la urma iti fac ziua mai buna, fie si pentru cateva momente.Marturisesc insa ca nu vrea sa stau aici si sa fiu co-autorul schimbarilor impreuna cu ceilalti. Sa ne zambim cu bine prin aeroporturile Europei! Take care.
June 21st, 2010 at 5:33 pm
Poate ca ti-ar placea “Occident” al lui Cristian Mungiu. La Mall, nu in Cismigiu – dar altfel asa cum spui.
June 24th, 2010 at 12:19 pm
Eu nu inteleg… nu mai reusesc sa las commenturi aici
((
Of, si cat scrisesem si apoi tot asteptam validarea, insa cred ca e altceva in neregula cu commenturile mele…
June 27th, 2010 at 9:06 pm
un film romanesc care nu are nicio legatura cu Romania este ‘Buna.ce faci’ sa te uiti daca ai posibilitatea. iti recomand.
June 29th, 2010 at 10:33 am
@Andrei & @Sabina Sunteni niste optimisti, inca. Romania este tara tuturor relelor descrise. In unele parti mai mult in altele mai putin. Regula este ca raul se poate intimpla. In tarile civilizate regula este ca raul este o exceptie. In stilul cultural romanesc transformati exceptia in regula. Da, se intimpla si lucruri bune in tara, in ultimii ani au aparut oameni de valoare care vorbesc in public si incearca sa schimbe ceva, da sunt unii care au ramas sa schimbe ceva, dar ei sunt exceptia nu regula.
Civilizatie se face cu aplicarea legii. Educatia este facuta de sistemul de stat, care este decazut. Zimbetul si lipsa optimismului este data de starea materiala in primul rind.
Traim o criza morala la nivel global, traim o perioada maxima de emancipare a femeii, inca nu stim unde va duce asta, traim perioada de plata a datoriilor facute de parinti, migratie, etc. Romania este o tara saracita de valori si resurse datorita migratie, decaderii sistemului de invatamint si sanatate, coruptiei. Atitudine productiva cred ca ar fi sa acceptam ca aceasta este situatia si coagulind acele valori care inca mai sunt sa vedem ce se poate face. Pentru ca nimic nu va fi cum a fost: datoriile trebuiesc platite, femeia nu se va intoarce la cratita, invatamintul trebuie reformat, clasa politica trebuie schimbata, avem nevoie de lideri, etc.
Verificati istoria, nici o tara nu s-a ridicat fara un lider puternic si fara reforma.
July 1st, 2010 at 5:32 pm
Buna . Am citit articolul si mi-a placut foarte mult.Eu traiesc de 3 ani in Anglia ,in Londra.De 3 ani nu am mai fost in tara .Ai mei au fost pe aici ,asa ca nu pot sa spun ca mi-e dor de familie foarte mult.
In august ma voi duce acolo ,si sper sa nu am vreun soc .Nu stiu ce voi gasi ,stiu doar ce am lasat .O zi buna in continuare !
August 20th, 2010 at 12:16 pm
un articol foarte interesant!ti-am descoperit de curand blogul si imi place foarte mult;)
January 20th, 2011 at 4:04 pm
[...] frumos si te intreaba daca a avut gust bun. pentru ca lumea nu scuipa pe jos si nici nu iti da subit o palma peste fund cand mergi pe strada. pentru ca desi nu sunt cosuri de gunoi la fiecare colt de strada (ca in bucuresti) totusi nu sunt [...]
Leave a Reply