Rasfoind paginile unei Elle Collections si admirand inca o data tinutele deja salvate in look-book-ul personal pe Style.com, am descoperit un articol care m-a facut sa abandonez revista imediat. Am fost cuprinsa de admiratie pentru ceea ce am citit, dar si de uimire si o usoara vinovatie ca nu m-am gandit pana acum la acest subiect.
Articolul cu pricina se numeste “The New Age” si este scris de Germaine Green, prezentata intr-o nota de subsol drept feminista. Aceasta clasificare mi s-a parut total nerelavanta avand in vedere faptul ca subiectul nu este catusi de putin tratat dintr-o asemenea perspectiva. Pe scurt, Germaine aduce in discutie faptul ca industria modei nu tine cont de existenta si nevoile femeilor in varsta, pierzand astfel clientela cu cea mai mare putere de cumparare. Ironia este ca sunt utilizate chipurile actritelor trecute de 40 de ani pentru a promova toate gamele de produse anti- ageing, dar atunci cand o femeie de 60 de ani intra intr-un magazin, vanzatoarele nu numai ca privesc cu scepticism si sprancene ridicate o asemenea aparitie, dar calitatea servirii nu se poate compara cu tratamentul pe care il primesc cumparatoarele tinere.
Obisnuita fiind cu permanenta prezenta a Alexei Chung, lui Lidsay Lohan sau Lilly Allen in primul rand la prezentarile de moda, am uitat ca in realitate, o femeie de 20, 25 de ani nu dispune de venitul necesar pentru a-si cumpara posete Chanel, rochii Lanvin sau cape Celine. Influenta imaginii vedetelor este mult prea puternica, iar atunci cand apar si seriale precum Gossip Girl, totul se amplifica. Nu toate suntem Serena Van der Woodsen, Emma Watson ori Paris Hilton. Daca nu esti fiica vreunui duce, rege, iar prin vene nu-ti curge sange albastru si nici unul dintre numele mentionate mai sus, tot ceea ce-ti ramane de facut este sa colinzi magazinele precum Zara, H&M, Topshop etc, in speranta ca vei gasi o jacheta military care sa semene cu cea din ultima colectie Burberry. Asa se face ca poti vedea multimi de fete imbracate la fel, sau cel putin aratand aproape identic. Trendul are in definitiv o putere de uniformizare, mai ales in cazurile in care este preluat de pe catwalk si urmat cu sfintenie.
Mi-a luat destul de mult timp sa inteleg ca modelele de 17 ani care poseda corpuri androgine se afla pe podium doar pntru a prezenta creatiile unor designeri si nu pentru a-si promova look-ul. Este foarte greu sa treci de aceasta bariera si sa te concentrezi pe haina propriu-zisa atunci cand ai impresia ca rochia Dior nu poate sa arate la fel de bine decat daca ai o silueta filiforma precum cea a manechinului. Croiala impecabila, calitatea materialelor si design-ul nu necesita un trup scheletic. O rochie superba trebuie sa evidentieze frumusetea femeii care o poarta, facand-o pe ea sa radieze, sa se simta mai eleganta si mai feminina. Primul exemplu care imi vine in minte este Gabrielle Chanel. O femeie care nu avea o frumusete clasica si nici pe departe una de model, dar impactul pe care l-a avut asupra modei a fost unul urias. Gabrielle se adresa insa femeilor cu un anumit statut social, nu pustoaicelor imbogatite peste noapte. A te imbraca in conformitate cu statutul social este o regula de bun simt,as indrazi sa spun, care astazi nu este respectata. Cel putin nu de catre tinerele care muncesc o vara intreaga si isi achizitioneaza apoi o geanta Chanel 2.55 pe care o poarta cu mandrie in timp ce isi comanda hamburgerul la McDonald’s.
Personajele utopice de tipul Carrie Bradshaw care isi permit pantofi Manolo Blahnik o data pe saptamana, apartin lumii filmului, asa cum Gossip Girl este o fantezie sublim invelita in rochii Oscar de la Renta iar rujul rosu la 16 ani pur si simplu gresit.