“Iubesc oamenii mai mult decat principiile si iubesc oamenii fara principii mai mult decat orice pe lume”, spunea candva Oscar Wilde. Multe dintre citatele pe care le reproducem sunt doar alaturari de cuvinte intr-o forma bombastica ce suna foarte frumos dar nu spun defapt mare lucru. Cel de mai sus insa nu se incadreaza in aceeasi categorie. Cu cat trece mai mult timp, cu atat ii dau mai mare dreptate lui Oscar Wilde si totusi ma minunez ca a fost tocmai un englez cel care a spus asemenea cuvinte.
Locuiesc deja de aproape doi ani in Londra si de fiecare data cand ies la o petrecere, un eveniment, sau pur si simplu cunosc o persoana noua, prima intrebare la care trebuie sa raspund este “And what do you do?” (tradus prin: Ce muncesti?)
Dupa ce raspund ca lucrez la Brainient si ca studiez, urmeaza o alta intrebare: “Oxford, Cambridge, LBS?” In majoritatea cazurilor primesc un “oh, I see” extrem de dezamagit la aflarea vestii ca universitatea la care studiez este London Metropolitan, nicidecum Oxbridge. Intr-un mod straniu, prima parte in care ii informez ca lucrez intr-o companie extraordinara nu pare sa mai aiba nicio valoare in fata unui nume atat de obscur precum London Metropolitan. De foarte multe ori am cazut in capcana de a ma simti intimidata si rusinata. Insa imi revin si imi reamintesc de ce nu am principii: pentru ca vreau sa fiu capabila de a gandi cu propriul meu creier si nu prin prisma unei educatii formate chiar si in cele mai elitiste scoli ale lumii. Pentru mine principiile sunt sinonime cu ideile preconcepute iar daca pentru bunicii mei care inca ii considera pe americani salvatorii lumii am toleranta si intelegere, pentru oamenii de varsta mea nu pot sa nutresc aceleasi sentimente. Este foarte interesant cum desi traim intr-o lume din ce in ce mai deschisa si mai lipsita de granite, barierele mintale continua sa puna piedici atator oameni.
Ideile preconcepute legate de educatie ma intriga cel mai tare pentru ca m-am lovit de ele de foarte devreme. In scoala generala obisnuiam sa ne intrebam intre noi ce meserii au parintii, cat castiga si ce facultati au terminat. Copiii ai caror parinti nu aveau “studii superioare” erau din start de evitat, nefiind de “teapa” celor scoliti. A urmat apoi stupida idee varata pe gatul adolescentilor ca liceul este cea mai frumoasa perioada din viata noastra. Ma intreb cum poti, ca adult, sa trimiti un tanar in viata spunandu-i ca partea frumoasa a ei va dura doar patru ani si mai mult, invatandu-l ca exista grade de comparatie care determina un “cel” sau o “cea” mai cumva. Fiecare perioada a vietii este frumoasa si trebuie acceptata si traita ca atare, fara anxietati si angoase la gandul ca ce era mai bun s-a dus.
Pentru mine liceul nu a fost catusi de putin o perioada frumoasa. Au fost pantru ani indurati intr-un colectiv de tineri in formare, copii rautaciosi care se injurau, bateau si isi faceau zile fripte. Au mai fost si ani in care profesoara de literatura universala ma dadea afara de la ora pentru ca citeam Hesse pe sub banca si ea nu trecuse niciodata de Madame Bovary, iar dirigintele ma detesta “din principiu”. Au fost niste ani in care am invatat niste istorie, geografie, franceza gramatica si altele. Insa nu am fost invatata cum sa imi formez o opinie pertinenta despre un subiect oarecare, cum sa analizez ceva cu propria minte si nu cu ajutorul unei carti de critica ori cum sa imi susptin opiniile cu argumente. Am fost ajutata in formarea unei culturi generale, in adunarea unor cunostiinte si nimic mai mult. Ori viata nu se rezuma la a sti date teoretice. Viata presupune sa ai o minte antrenata si deschisa astfel incat sa fii pregatit in orice situatie nu doar sa te descurci dar sa si intelegi ceva. Iar pentru a intelege ce ni se intampla trebuie sa fim capabili sa ne debarasam de orice fel de principii, judecati de valoare si lectii invatate pe dinafara. Altfel riscam sa ajungem niste adunaturi de idei reciclate.
Poate ca de aceea multi oameni nici nu depasesc vreodata stadiul vietii de liceu si continua sa traiasca ca atare. Cred ca liceul si facultatea sunt doar niste puncte de pornire, nicidecum ceva in care sa ne cramponam. Insa pentru multi oameni ele reprezinta umbrele protectoare sub care se pot ascunde pentru a nu se gandi la ce isi doresc sa faca cu vietile lor. A studia la o universitate cu renume suna suficient de pompos incat sa ne scape de eventuale intrebari legate de ce ne place, ce vrem sa facem sau cine suntem. Sunt ani in care poti sa mai lancezesti invatand carti intregi pe dinafara ca apoi sa ai siguranta ca foaia de hartie numita diploma va face pentru tine urmatorul pas. Ironia este ca indiferent unde studiezi, nimeni nu iti va baga inteligenta ori stiinta cu polonicul in cap asa ca daca iti doresti sa inveti ceva poti sa o faci si singur inchis intr-o camera. Insa oricat am acumula, viata ne va surprinde in fiecare zi si ne va invata ceva nou fara sa realizam acest lucru. Probabil ca acesta este motivul pentru care se spune ca avem de invatat cat timp traim. Oxford sau nu, in final cu totii ramanem vesnic in clasa intai.
June 8th, 2011 at 11:33 am
Pentru că şi eu mă gândesc des la citatul respectiv (1) şi (2) pentru că mereu am şocat oameni atunci când încercam să le explic că eu nu am principii, şi că este extrem de sensibilă linia dintre ele şi prejudecăţi. Şi de cele mai multe ori simţeam că ceilalţi s-au blocat la “toată lumea trebuie să aibă principii”.
PS: Pe când un subscribe la comm?
June 8th, 2011 at 3:48 pm
Ai mare dreptate cu: “A studia la o universitate cu renume suna suficient de pompos incat sa ne scape de eventuale intrebari legate de ce ne place, ce vrem sa facem sau cine suntem.”
June 8th, 2011 at 4:03 pm
Multumesc frumos, Monica. In legatura cu subscribe la comentarii, voi vorbi cu cineva mai tehnic decat mine care poate sa imi inasteleze asa ceva. Spre rusinea mea, nu stiu sa o fac singura.
June 8th, 2011 at 7:42 pm
Si eu impartasesc aceleasi idei, doar ca in loc de metafora “polonicului” o folosesc pe cea a “siringii”.
June 8th, 2011 at 7:43 pm
Sunt de acord ca unele principii sunt proaste (cum sunt cele pe care le-ai mentionat in post) insa nu poti zice ca nu ai principii (poate ca ai alte principii).
Eu, de exemplu (in cazul asta) merg pe principiul ca cel mai important in viata e ce am in cap a.k.a. inteligenta, cultura etc (mai important ca diplome sau ca o cariera), sau ce impact am avut asupra lumii.
Principiile sunt niste reguli pentru noi pe care ni le formam noi insine. Sau cel putin asa consider eu.
June 9th, 2011 at 9:21 am
Inteligenta este un dat natural, si evident nu se dobindeste in scoala – stiinta da, dar trebuie sa vrei si tu. Si trebuie sa acceptam ca daca s-ar preda aceleasi materii peste tot, la acelasi nivel, dupa aceleasi manuale, exista totusi locuri in care inveti mai mult datorita profesorilor, care comunica altfel decit prin recitarea manualului. Dupa parerea mea, asta ar fi diferenta intre o scoala de elita si una de nivel obisnuit. De aceea oamenii care vor mai mult decit manualul sau o diploma merg acolo unde cistigul nu e neaparat in diploma de renume ci in deschiderile spirituale pe care le pot experimenta. Un profesor bun este cel care te face sa gindesti singur si iti deschide orizonturi noi acolo unde drumurile ti se pareau batatorite, folosindu-se de propriile tale dorinte si capacitati. Sigur ca si la scolile de renume exista o masa de studenti care se limiteaza la a invata cu abnegatie pe dinafara si a promova examenele, pentru a obtine mult dorita diploma, dar ei vor fi oricind citeva clase peste cei asemenea lor din scoli mai putin stimulative. Din cite imi amintesc, ai scris mai demult aici despre dezamagirea pe care o reprezinta scoala in care inveti acum, datorita nivelului scazut de cerinte si al numarului mare de studenti care nu aveau lecturile elementare. Ma bucur ca ai ajuns la concluzia ca iti este suficienta scoala respectiva. Intrebarea fireasca despre scolile de renume vine tocmai de la faptul ca in lumea reala accesul intr-o companie de nivelul celei in care lucrezi tu este facilitat de studii aprofundate – probabil ca daca ai aplica pe bune, cu CV-ul tau de acum, nu ai lucra la Brainient nici in Romania. Iar faptul ca lucrezi intr-o companie extraordinara nu se datoreaza studiilor sau abilitatilor tale out of the box, ci faptului ca esti prietena boss-ului. Da, aici ar intra corect enuntul tau despre lipsa principiilor.
June 9th, 2011 at 9:54 am
Draga Doina, culmea este ca ‘boss-ul’ meu a construit aceasta companie nu pe baza studiilor lui aprofundate ci cu ajutorul inteligentei, dorintei si prin enorm de multa munca. In ‘lumea reala’, la terminarea unei facultati cu renume multi ajung sa lucreze in diverse corporatii, fiind platiti foarte bine dar sfarsind prin a avea niste minti indoctrinate si multe frustari care le umbresc fericirea.
Iar eu imi doresc sa fac lucruri care sa imi produca fericire, nu nemultumire pentru ca nu am nicio datorie pe lumea asta fata de altcineva inafara de mine. Si in modul asta evit sa ajung o persoana rautacioasa care isi petrece timpul adoptand o atitudine vitoriana si jignind alti oameni.
Iar daca lipsa mea de principii iti displace, poti oricand sa te opresti din a imi mai citi blogul. Zau ca este o pierdere de timp sa fii rau si sa judeci oameni.
Numai bine!
June 9th, 2011 at 5:21 pm
Imi pare sincer rau ca ai ales sa interpretezi in acest fel ceea ce am incercat sa-ti spun. Nu am facut decit sa pun lucrurile in ordinea in care le-ai pus tu, mai putin partea cu jignirea, pe care nu am intentionat-o si nici nu mi-as permite-o. Nu cred ca faptul ca-ti citesc blogul imi da dreptul sa te judec, ceea ce nici nu fac, dupa cum nici tu n-ar trebui sa ma judeci pentru ca-ti spun ce cred. Pina la urma, daca nu ai vrea sa fii citita, ai alege o alta versiune de jurnal. Lipsa sau surplusul principiilor tine de alegerile fiecaruia, iar cautarea fericirii, in unele tari, e scrisa-n constitutie
Toleranta fata de parerile celorlalti, fata de regulile general acceptate, atita timp cit totusi alegi sa traiesti intr-o lume cu reguli prestabilite, cred ca poate fi o parte din drumul catre ceea ce cauti si speri sa gasesti.
Acceptarea altui mod de a vedea acelasi lucru este o dovada de generozitate – nimeni nu-i perfect si toti cautam un echivalent al fericirii, important e sa acceptam ca fiecare gaseste dupa cum cauta – unii cu inima, altii cu mintea.
June 9th, 2011 at 5:40 pm
PS
Nici Steve Jobs nu are studii la universitatile de top5, in schimb cei care lucreaza pentru el da.
June 9th, 2011 at 6:21 pm
Doina, eu nu sunt un blogger, nu scriu pe teme sociale astfel incat sa ma lansez in siruri interminabile de polemici si comentarii. Stiu ca se practica in Romania, dar mie mi se pare de prost gust. Repet, daca iti place ceea ce scriu, citesti, daca nu, nu. Eu nu scriu pentru a aduce vizitatori pe blog ori pentru a aduna amiratori. Este un lucru care imi place si totodata un exercitiu. Asadar sper ca dupa ce voi termina de scris acest comentariu dialogul nostru sa se incheie pentru ca nu consider ca este beenfic in vreun fel.
Argumentul tau legat de angajatii lui Steve Jobs mi se pare irelevant si ma indoiesc ca ai avut timpul sa verifici backgroundul educational al fiecaruia dintre ei. Nu stiu cine esti ori cu ce te ocupi insa intuitia imi spune ca nici tu nu esti la una dintre acele 5 universitati din top. Daca ma insel, felicitari. Nu cred in o lume cu reguli prestabilite, asa cum ai spus tu si de aceea mi se pare usor pueril sa categoriseste lucrurile in acest fel.
Iar o ultima idee, nu sunt iubita ‘boss-ului’ ci doar prietena lui cea mai buna. Poate ca si tu daca ai avea o companie ai prefera sa angajezi un om in a carui inteligenta si aptitudini ai incredere, un om pe care il cunosti de foarte mult timp si pe care in felul asta poti sa il ajuti sa evolueze. Atunci cand Emi m-a angajat, cred ca a stiut ca alege sa lucreze cu un om care va folosi toate lucrurile invatate de la el ca intr-o zi sa construiasca ceva poate la fel de mare cum a construit el.
O seara buna.
June 9th, 2011 at 6:41 pm
Explicatiilor tale sint binevenite. Nu tin minte sa fi spus/scris ca ai fi iubita boss-ului – dar de, Freud nu doarme
Dialogul nostru s-a incheiat, asa cum doresti.
June 9th, 2011 at 10:10 pm
Doina draga, in niciun caz inteligenta nu este nascuta. Ea se capata in mai multe feluri, dar nu numai prin nascare. Daca ar fi asa, ar insemna ca din doi parinti care nu sunt inteligenti, nu poate iesi un copil foarte inteligent. Idee cat se poate de eronata. Sau ca din doi parinti foarte inteligenti ar trebui sa iasa neaparat un geniu. Realitatea ne arata ca lucrurile stau altfel.
Pe de alta parte, am vazut mai sus ca va “plangeti” de faptul ca textele voastre scrise sub forma de comentarii sau postari va sunt cumva neintelese sau prost intelese. Explicatia ar fi urmatoare: exista o diferenta intre intentia autorului unui text (adica ce are autorul in cap cand scrie textul) si intentia textului (adica ce spune textul pur si simplu). De aici si neintelegerile!!
Leave a Reply