“Once upon a time there was a young prince, who believed in all things but three. He did not believe in princesses, he did not believe in islands, he did not believe in God. His father, the king, told him that such things did not exist. As there were no princesses or islands in his father’s domaines, and no sign of God, the young prince believed his father.
But then, one day, the prince ran away from his palace. He came tot he next land. There, to his astonishment, from every coast he saw islands, and on these islands, strange and troubling creatures whom he dared not name. As he was searching for a boat, a man in full evening dress approached him along the shore.
‘Are those real islands?’ asked the young prince.
‘Of course they are real islands’, said the man in evening dress.
‘And those strange and troubling creatures?’
‘They are all genuine and authentic princesses.’
‘Then God also must exist!’ cried the prince.
‘I am God’, replied the man in full evening dress, with a bow.
The young pince returned home as quickly as he could.
‘So you are back’, said his father, the king.
‘I have seen islands, I have seen princesses, I have seen God’, said the prince reproachfully.
The king was unmoved.
‘Neither real islands, nor real princesses, nor real God exist.’
‘I saw them!’
‘Tell me how God was dressed.’
‘God was in full evening dress.’
‘Were the sleeves of his coat rolled back?’
The prince remembered that they had been. The king smiled.
‘That is the uniform of a magician. You have been deceived.’
At this, the prince returned to the next land, and went to the same shore, where once again he came upon the man in full evening dress.
‘My father, the king, told me who you are’, said the young prince indignantly. ‘You deceived me last time but not again. I know that those are not real islands and real princesses because you are a magician.’
The man on the shore smiled.
‘It is you who are deceived, my boy. In your father’s kingdom there are many islands and many princesses. But you are under your father’s spell. so you cannot see them.’
The prince returned pensively home. When he saw his father, he looked him in the eyes.
‘Father, is it true that you are not a real king, but only a magician?’
The king smiled, and rolled up his sleeves.
‘Yes, my son, I am only a magician.’
‘Then the man on the shore was God.’
‘The man on the shore was another magician.’
‘I must know the real truth, the truth beyond magic.’
‘There is no truth beyond magic’, said the king.
The prince was full of sadness.
He said, ‘ I will kill myself.’
The king by magic caused death to appear. Death stood in the door and beckoned to the prince. The prince shuddered. He remembered the beautiful but unreal islands and the unreal but beautiful princesses.
‘Very well’, he said. ‘I can bear it.’
‘You see, my son,’ said the king, ‘you too now begin to be a magician.’ ”
Nu cred in cartile care ofera retete pentru gasirea fericirii, obtinerea succesului sau a siluetei perfecte. Insa exista si exceptii. Una dintre ele fiind “Salvarea relatiilor“, scrisa de Phil C. McGraw. La inceput, am fost sceptica, asa cum sunt in privinta tuturor acestor “manuale” de autoeducare, dar am descoperit in paginile acestei carti cel putin doua, trei lucruri interesante. De aceea am hotarat sa redau un rezumat al capitolul meu preferat, intitulat “Spulberarea Miturilor“.
“Asortat” la aceasta carte, recomand Closer, unul dintre filmele mele preferate si “Cui i-e frica de Virginia Woolf“, pisea care sper ca se mai joaca la Teatrul Act si pe care eu am vazut-o de cinci ori.
” Mitul nr 1: O relatie extraordinara se bazeaza pe o comunicare mentala extraordinara.
Nu veti vedea niciodata lumea prin ochii partenerului. Rareori veti intelege si aprecia cum si de ce vede partenerul vostru lumea in felul lui. Motivul este ca sunteti foarte diferiti. Sunteti diferiti din punct de vedere genetic, fiziologic, psihologic si istoric.
Mitul nr 2: O relatie extraordinara se bazeaza pe un romantism extraordinar.
Desi suna ciudat, adevarul este acesta: a fi indragostit nu inseamna a te indragosti. Nimic nu se compara cu fiorul flirtului, curtea asidua, cu sentimentul ca ai descoperit pe cineva care-ti poate oferi o alternativa la tot ceea ce iti lipseste in viata. Crezi ca zilele de singuratate s-au sfarsit pentru totdeauna. Esti convins ca ai gasit persoana cu care poti vorbi o noapte intreaga despre tot ce iti trece prin minte. Mitul in care cred mult prea multi oameni este ca emotia extatica pe care o simti atunci cand te indragostesti de cineva inseamna dragoste adevarata. Acesta este numai primul stadiu al dragostei si este omeneste imposibil sa ramai in acel stadiu. Solutia nu este sa-ti spui ca nu mai esti indragostit ca la inceput. Solutia nu este sa iei totul de la capat cu o alta persoana, sarind de la un extaz emotional la un altul. Solutia este sa invatati sa treceti la urmatoarele stadii ale iubirii.
Mitul nr 3: O relatie extraordinara necesita o capacitate extraordinara de a rezolva confilctele.
Indiferent de problema, vor fi intoteauna anumite lucruri fundamentale asupra carora nu veti fi de acord. Nu le veti rezolva, pentru ca nu pot fi rezolvate fara ca unul dintre voi sa-si sacrifice adevaratele convingeri sau sa se indeparteze de esenta constiintei sale. Cuplurile “sanatoase” sunt de acord sa nu fie de acord. Nu interpreteaza nimic la modul personal, nici nu recurg la insulte sau contraatacuri fiindca se simt frustrati. Partenerii realisti ajung la ceea ce psihologii numesc “inchidere emotionala”. Nu pun capat problemei, dar pun capat emotiilor. Isi permit sa nu fie de acord fara a declara ca unul dintre ei are dreptate si celalalt greseste. Astfel se relaxeaza si isi traiesc viata mai departe. Decid sa se reconecteze la nivelul sentimentelor, in loc sa se deconecteze la nivelul unei probleme.
Mitul nr 4: O relatie extraordinara se bazeaza pe interese comune, care ii leaga pe cei doi parteneri pentru totdeauna.
Nu conteaza ceea ce faci, ci cum faci. Daca efortul de a va angaja in activitai comune produce stres, tensiune si conflicte, atunci nu-l faceti. Faceti impreuna o serie de lucruri importante la care nici nu va ganditi: traiti impreuna, dormiti impreuna, mancati impreuna. Poate ca mergeti si la biserica impreuna, va petreceti vacantele impreuna etc. Daca nu vreti sa mergeti impreuna la un curs de olarit, nu o faceti. Important este sa nu considerati ca aveti o deficienta sau ca relatie este mai putin solida pentru ca nu aveti activitati in comun.
Mitul nr 5: O relatie extraordinara este pasnica.
Pentru unele cupluri, certurile sunt o metoda absolut necesara de eliberare a tensiunilor. In alte cazuri, trezesc un sentiment de pace si de incredere; partenerii stiu ca-si pot dezvalui gandurile si sentimentele fara a fi abandonati, respinsi sau umiliti. Conteaza insa modul in care va certati si felul in care incheiati cearta, odata declansata. Cand cearta s-a incheiat, trebuie sa va regasiti echilibrul emotional.
Mitul nr 6 : O relatie extraordinara va permite sa va exteriorizati toate sentimentele.
Inainte de a spune ceva care se poate dovedi dezastruos, trebuie sa va acordati un moment de respiro, trebuie sa va muscati limba ( si poate nu doar in sens figurat), trebuie sa va lasati timp de gandire. Nu sugerez ca trebuie sa ascundeti adevarul si sa fiti necinstiti. Dar pentru a fi sincer si deschis, trebuie sa stiti foarte bine ce simtiti cu adevarat, trebuie sa fiti sigur ca dezvaluiti ceea ce aveti de spus in modul cel nau potrivit si daca nu cumva aveti nevoie de mai mult timp de reflectie. Iar defularea nu e neaparat verbala. De multe ori, faptele sunt mai puternice decat vorbele si comunica mai mult decat toate cuvintele pe care le-ati putea rosti.
Mitul nr 7: O relatie extraordinara nu are de face cu sexul.
Sa nu credeti asta nicio clipa. Daca aveti o relatie sexuala buna, ea reprezinta cam 10% din ceea ce este important intr-o relatie. Daca nu aveti o relatie sexuala buna, ea ocupa atunci cam 90% pe ’scara importantei’.
Mitul nr 8: O relatie extraordinara nu este posibila daca partenerii au probleme.
Daca tendintele si ciudateniile partenerului sau pertenerei nu va fac rau nici voua, nici lui sau ei, atunci puteti face eforturi pentru a le indrepta. Puteti totodata sa va adaptati la ele si sa va bucurati de o relatie implinita. Chiar si “nebunia” poate sa functioneze.
Mitul nr 9: Exista un mod corect si un mod gresit de a avea o relatie extraordinara.
Daca sunteti rigid cu celalalt si nu acceptati sau nu recunoasteti ceea ce pare a fi o limba straina ori un alt mijloc, netraditional, de a comunica, va lipsiti de pacea si bucuria unei relatii de calitate, din simplul motiv ca partenerul nu se comporta conform unui standard pe care l-ati stabilit in mod arbitrar. Eliminati rigiditatea din modul de a comunica si nu judecati felul in care comunica celalalt. Faceti ceea ce da rezultate.
Mitul nr 10: Puteti avea o relatie extrordinara numai daca celalalt isi corecteaza defectele.
Multi dintre voi inca mai au conceptia infantila potrivit careia oamenii nu trebuie sa-si asume prea mult responsabilitatea oentru cautarea propriei fericiri. Credeti in continuare ca a te indragosti de cineva inseamna sa gasesti o persoana care te va face fericit pentru totdeauna. Puteti sa va lasati dominat de egocentrism si sa dati vina in continuare pe celalalt, sau puteti alege sa va concentrati asupra propriei persoane si sa faceti eforturi sa va schimbati.”
“Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo, singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina. Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva zeci de centimetri. Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului, printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o gaina.
Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile robuste. Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat in zbor spre infinit, intr-adevar liber.
Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa devina vulturi. Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. “Conditia de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante”, substineau niste gaini-profete, “schimbati credintele, si cerul va fi al vostru”. Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen “Cum sa devii un vultur in 30 de zile”, “Vulturocibernetica “, “Analiza vulturactionala” , “Minunile zborului”, “Declanseaza vulturul din tine” samd. Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se invata cum sa vizualizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti sunetele celorlalte pasari (sa te pui in raport), cum sa percepi senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite). Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma), care depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite spre a deveni vultur.
Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat – din partea celor mai exaltati si convinsi – ca este stapanit de credinte limintante si blocat de gandul negativ. Mai ales, i se repeta in continuu: “Aminteste-ti de fostul nostru tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune angajament si credinta, si o sa reuses ti si tu.”
Acesta este mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult devine din ce in ce mai bolnava si nemultumita. Eu, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina, creatii unice si minunate, iar o confruntare este lipsita de sens. Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele impuse de altcineva.
Cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de “american dream” (de multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie cineva care sa atraga atentia, sa aminteasca faptul ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva. Nu urma modele, fii tu un model!
Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit pe seama celorlalte, altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia lor. Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant mai mult decat niste zeci de centrimetri…”
Viata nu este o competitie intre fapturi (Vulturul si gainile de Anthony de Mello – O poveste amuzanta)
“Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.
- Ce e de facut?
- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta.
Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.”
“Sfarsitul timpurilor” in viziunea unor savanti – Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu
“Perhaps is it true that we do not really exist until there is someone there to see us existing, we cannot properly speak until there is someone there who can understand what we are saying, in essence, we are not wholly alive until we are loved.
Without love, we lose the ability to possess a proper identity, within love, there is a constant confirmation of our selves. It is no wonder that the concept of a God who can see us has been central to many religions: to be seen is to be assured that we exist, all the better if one is dealing with a God (or partner) who loves us. Surrounded by people who precisely do not remember who we are, people to whom we often relate our stories and yet who will repeatedly forget how many times we have been married, how many children we have, and whether our name is Brad or Bill, Catrina or Catherine (and we forget much the same about them), it it not comforting to be able to find refuge from dangers of invisibility in the arms of someone who has our identity firmly in mind?”
Alain de Botton, Essays in love
“Cand filosofii isi imagineaza societati utopice, rareori le concep ca pe niste creuzete in care se topesc diferentele; mai degraba aceste societati sun bazate pe asemanari de gandire si pe unitate, similaritate si omogenitate, o serie de scopuri si presupuneri comune. Tocmai aceasta congruenta facea ca viata alaturi de Chloe sa fie atat de atragatoare, faptul ca dupa nesfarsite si ireconciliabile divergente in materie amoroasa, gasisem pe cineva ale carui glume le puteam intelege fara dictionar, ale carui vederi pareau miraculos de apropiate de ale mele, ale carui simpatii si antipatii faceau tandem cu ale mele si in a carui companie ma trezeam spunand in mod repetat “Uluitor, tocmai ma pregateam sa spun/ gandesc/ fac exact acelasi lucru…”
Criticii iubirii au avut intotdeauna indreptatite suspiciuni asupra fuziunii, asupra credintei ca diferentele dintre doi oameni pot fi sterse pana la punctul in care cei doi se contopesc intr-unul singur. Suspiciunea deriva din sentimentul ca este mai usor sa presupui similaritatea decat distinctia (ceea ce este familiar nu trebuie inventat) si ca in absenta dovezii contrariului, intotdeauna vom inventa ceea ce stim si nu ceea ce nu stim si ne sperie. Ne indragostim pe baza unui material insuficient si ne completam ignoranta prin dorinta. Dar, asa cum subliniaza criticii, timpul va dovedi ca pielea care ne separa trupurile nu este numai o bariera fizica, ci un reprezentant al unor contradictii psihologice mai profunde, pe care ar fi o prostie sa incercam sa le transcendem.
In momentele noastre mai idealiste, ne imaginam ca iubirea romantica ar fi inrudita cu iubirea crestina, o emotie universala ce declara ca “te voi iubi pentru tot ceea ce esti”, o iubire neconditionata, care nu cunoaste limite, care adora orice fel de pantof, care este intruchiparea acceptarii. Dar certurile care ii bantuie pe amanti le reamintesc ca iubirea crestina nu supravietuieste tranzitiei catre dormitor. Mesajul ei pare mai potrivit planului universal decat celui particular, despre dragostea dintre toti barbatii si toate femeile, despre dragostea dintre doi vecini care nu se aud unul pe altul sforaind. Din cauza criteriilor dragostea devine dureroasa, pentru ca atunci cand incercam sa-l transformam pe vecinul A in vecinul B, sau pe vecinul B in B-ul idealizat pe care ni-l imaginaseram inainte de casatorie, atunci incep sa zboare pantofi si se dau divorturi. In aceasta prapastie dintre idealul imaginat si realitatea revelata de trecerea timpului se nasc nerabdarea, perfectionismul si in final intoleranta. Chloe si cu mine nu ne-am fi permis niciodata o asemenea intensitate a certurilor daca am fi fost doar prieteni. Prietenii sunt despartiti de o membrana protectoare, derivata dintr-un cod al bunei-cuviinte si politetii, o teaca de lipsa de familiaritate biologica ce impiedica patrunderea loviturilor ostile. Intoleranta incepe cu doua elemente: un concept despre corect si gresit si ideea ca nu-l poti lasa pe celalalt sa traiasca fara sa-l obligi sa vada lumina adevarului.
Cand doi oameni nu mai reusesc sa transforme diferentele dintre ei in glume, e un semn ca au incetat sa se iubeasca (sau cel putin au incetat sa doreasca sa faca efortul care constituie 90% din iubire). Umorul captuseste zidurile iritarii dintre idealuri si realitate: in spatele fiecarei glume era un avertisment despre o diferenta, chiar despre o dezamagire, dar era o diferenta dezamorsata- si ca atare se putea trece peste ea fara sa fie nevoie de un pogrom.”
“Gandirea occidentala are o lunga si sumbra traditie in a argumenta ca in ultima instanta dragostea nu poate fi conceputa decat ca un exercitiu marxist de admiratie unilaterala, in care dorinta se hraneste din imposibilitatea de a vedea vreodata dragostea impartasita. Conform acestui punct de vedere, dragostea e numai o directie, nu un loc, si se sfarseste o data cu atingerea scopului sau, posedarea persoanei iubite (in pat sau altfel). Intreaga poezie a trubadurilor din secolul XII provensal e bazata pe amanarea coitului, poetul repetandu-si lamentatiile catre o femeie care refuza in mod repetat ofertele barbatului disperat. Patru secole mai tarziu, Motaigne avea aceeasi idee despre ceea ce face dragostea sa sporeasca, atunci cand spunea: “In dragoste nu exista nimic in afara de o dorinta disperata pentru ceea ce fuge de noi”- punct de vedere reluat de maxima lui Anatole France: “Nu se obisnuieste sa iubesti ceea ce ai.” Sthendal considera ca dragostea nu apare decat pe baza fricii de a pierde persoana iubita, Denis de arougemont argumenta: “Cea mai serioasa obstructie e cea preferata fata de toate celelalte. Este cea mai potrivita pentru a spori pasiunea”, iar Roland Barthes limita dorinta la a tanji dupa ceea ce este prin definitie de neatins.
Conform acestei viziuni, amantii nu pot decat sa oscileze intre polii gemeni ai lui a tanji dupa si a fi iritat de. Dragostea nu cunoaste cale de mijloc, e numai o directie, ceea ce doreste ea nu poate dori dupa ce a capatat. De aceea dragostea se va autodistruge prin implinire; posedarea celei dorite ucide dorinta.”
Asa se pierde oare si dorinta de a face un efort, dorinta de a ii fi pe plac celuilalt, dorinta de a pastra mirajul? Odata instalat confortul, odata obisnuiti cu cel de langa noi, nu mai trebuie sa-l seducem, sa-l cucerim, este o certitudine, ca intr-un fel sau altul ne apartine, este acolo , ne mai reprezentand astfel un obiectiv demn de atins. Si asa, incetul cu incetul, putem sa scoatem la iveala si partile din noi de care suntem mai putin mandri, ne permitem sa il ranim cu mai multa usurinta pe celalalt. Pentru ca este al nostru, nu mai traim doar cu dorinta arzatoare de a il avea. L-am dobandit, si interesul nostru pentru el scade fiind inlocuit treptat cu un soi de ura mascata pentru ca nu ne mai starneste curiozitatea si nu ne mai simtim capabili de a urni muntii din loc pentru a il cuceri.
Early that day, i got to thinking about relationships. There are those who open you up to something new and exotic, those that are old and familiar, those that bring up lots of questions, those that bring you somewhere unexpected, those that are really far from what you started, and those that bring you back.
But the most exciting, challenging and significant relationship of them all, is the one you have with yourself. And if you find someone to love the you, you love, well, that’s just fabulous!
” – Tu sais, Marc, que demain sera l’anniversaire de nos trois ans ensemble?
- Chut! Tais-toi! On s’en fiche, je ne veux pas le savoir!
- Moi, je trouve ca mignon, je ne vois pas pourqoui tu devrais etre desagreable.
- Je ne suis pas desagreable, simplement is faut que je travaille.
- Tu veux que je te dise? Tu es un egoiste pretentieux, tu t’interesses tellement qu’a toi que ca en devient ecoeurant.
- Pour pouvoir aimer quelqu’un d’autre, il faut d’abord s’aimer soi-meme.
- Ton problem, c’est que tu t’aimes tellement qu’il n’y a plus de place pour personne d’autre!
Elle est partie sur mon scooter, soulevant derriere elle une trainee magique de poussiere sur le chemin cahoteux. Je n’ai pas essaye de la rattraper. Quelques heures plus tard, elle est revenue, et je lui ai demande pardon en lui baisant les pieds. Je lui ai promis que nous ferions un barbecue en tete a tete pour feter notre anniversaire. Les fleurs du jardin etaient jaunes et rouges. Je lui ai demande:
- Dans combien de temps tu me quitteras?
- Dans dix kilos.
- Eh! J’y peux rien si le bonheur fait grossir!
Au meme moment, a Paris, un artiste nomme Bruno Richard notait dans son Journal cette phrase: ” Le bonheur, c’est le silence du malheur.” Il pouvait mourir tranquille apres ca.
Demain cela fera trois ans que je vis avec Alice. ”
Elle: “Dar tu ce ai face daca ai putea sa schimbi ceva in acest oras?”
Alex Adam: “As face altul.”